Prefaţa cărţii Săvârşirea (re)naşterii – Cătălina Nicoleta Munteanu

Acest volum de versuri este premiul  acordat dl Marius Iulian Zinca de Revista Chronos.
Săvârşirea (re)naşterii autor Marius Iulian Zinca
„Să nu uiţi tată, …
… de pe 16 iulie 2013, orele 12,20, privesc timpul şi pe mine trecând prin el.
Timpul e acelaşi şi oamenii…”
Am simţit cum se zbate sufletul în secunda morţii, cum luptă la despărţirea de trup. Ştiu ce înseamnă să guşti amărăciunea şi durerea ce rămân în urmă, atunci când pierzi un părinte. Crezi în acele momente că rămâi fără trecut, că îţi ard rădăcinile. Inima explodează, toate simţurile sunt paralizate iar această durere nu poate fi exprimată printr-o manieră vizibilă. Te închizi în tine fără să poţi plânge, fără să poţi ţipa…nu vorbeşti, ca un mecanism de autoapărare.
Fiecare dintre noi simte durerea în mod unic iar procesul de „vindecare”, învăţare şi acceptare a golului lăsat de cei dragi, este un mit. Nimeni şi nimic nu poate înlocui acel „gol”, iar „Lacrimile îţi pot spăla ochii/sufletul, dar lasă urme/cicatrici arzându-ţi obrajii…”(„Vorbe…”)
Ca o premoniţie, poetul Marius Iulian Zinca se descoperă cu două luni înainte de pierderea tatălui, sub o altă formă de scriere – a poeziei religioase – cu ajutorul căreia îşi curăţă sufletul pregătindu-l parcă de ceea ce va urma. „Mă iartă Doamne/că sunt om,/greşesc ades,/păcatul meu,/dar uneori/mi-e tare greu./Ajută-mă/de cad,/să mă ridic,/să-mi urc Golgota mea,/să-mi curăţ crucea,/aripi în zbor să fie ea, /copiilor mei,/copiilor Tăi./Amin !”- („Crucea”)
Într-o lume în care totul este atât de legat de materie şi de trup, poetul Marius Iulian Zinca, stimulează cititorii să conştientizeze existenţa lucrurilor care transced mizeria cotidiană. „Aştept/Lumina cea divină/să-mi umple Calea către Tine.”
( „Închisoarea sufletului”)
Aceste poeme ne deschid ochii, mintea şi sufletul reamintindu-ne de Patimile, Învierea şi Înălţarea Mântuitorului. Poetul devine astfel mărturisitor al Iubirii, al Luminii şi al Bucuriei. „Hrănind/scoarţa din coaja/copacilor trunchiaţi/crescuţi/să vadă,/să simtă/albastrul de necuprins/al iubirii de nesfârşit/din apă, aer şi pământ./Ne iartă micimea Doamne !”(„Dezlegare”)
Recunoscându-şi neputinţa, poetul urcă propria Golgotă, răstignindu-şi durerile sufleteşti, cunoscând astfel adâncimile, puterile şi frumuseţile Dumnezeieşti.
„Mă-nchin Ţie,/Doamne/şi-Ţi mulţumesc/că-mi dai putere/încercările vieţii/să le trec/şi/minte îmi dai/să-nvăţ din ele./Îţi mulţumesc Doamne !”(„Mulţumire ”)
La răscrucea dintre golul interior şi ceea ce crede subiectul poetic că l-ar putea umple s-a născut acest tip de poezie, ca o eliberare, iar dacă ne vom apleca cu atenţie spre experienţa sa spirituală, vom fi răsplătiţi cu Lumina care se înalţă din abisuri. ”Mă-ntorc/în trupul meu acum/când încă sper/că prea târziu nu e/să pot/îngenunchea/să-Ţi mulţumesc” ( „Pribegia sufletului”)
Prin limbajul sufletului, poetul atinge inimile celor care citesc, conştient fiind că „Lucrurile se întâmplă întotdeauna când trebuie să se întâmple, nu când vrem noi… „ („Vorbe…”)
Deşi obosit, nu abandonează lupta, se agaţă cu stoicism de orice speranţă pentru a salva viaţa tatălui său. Face naveta aproape zilnic între Piteşti şi Bucureşti, pentru a sta câteva clipe alături de el, cuprinzându-i palma mâinii stângi cu protecţie şi încurajare „ Mi-am pus gândul /să facă naveta zilnic/între Bucureşti şi Piteşti,/poate află /pe unde umblă/sau trândăveşte/sufletu-mi./L-am trimis/de mai bine de o lună/să Te caute,/să Te găsească,/să Te aducă,/să-mi umple totul/de Tine.” („Am obosit…”)
„Am obosit/în aşteptarea sufletului meu./Te rog/Doamne,/nu mă lăsa/să mă resemnez/cu gândul/că mi-am părăsit trupul./Dă-mi puterea/să găsesc drumul înapoi,” ( „Resemnare ?!?”)
„Despre viaţă nu poţi scrie decât cu un toc înmuiat în lacrimi”- spunea Emil Cioran. Marius Iulian Zinca tocmai asta face; în zile de aşteptare, descărcându-şi sufletul, aşterne trăirile şi stările până în clipa în care, resemnat şi obosit îşi cere iertare, mulţumind şi îndemnând pe fiecare dintre cititorii săi:
„Iubiţi-vă părinţii, iubiţi-i mult căci indiferent de felul şi forma lor, sunt singurii cei mai buni „profesori” în, de şi despre viaţă funcţie de mediul în care trăiţi. Cu mintea „deschisă”, puteţi decela întotdeauna între „aşa da şi aşa nu”, depinde doar de voi. „
Vă invit să-l descoperiţi pe poetul Marius Iulian Zinca sub această nouă forma de scriere, să-i mângâiaţi bucăţile de suflet, lăsând să picure din gândul fiecăruia, o rugăciune de iertare pentru sufletul tatălui său, mutat de la noi.
Închei, citându-l pe poet din „Vorbe”…le sale: „Dacă iubeşti pe cineva, dă-i libertate, lasă-l să zboare şi se va întoarce într-un timp… la tine.”

Cătălina Nicoleta Munteanu