Prof. Dr. Const. MIU
Am mai spus şi cu alte ocazii că nu tot
ce se aşterne pe hârtie poate fi socotit a fi poezie. Este şi cazul
plachetei semnate de Marina Cuşa – Poemele mature, Editura Ex Ponto,
Constanţa, 2009.
Sub aspect structural, cartea are două părţi: 1. 37 de creaţii semnate 3 de autoare; 2. alte 7 creaţii semnate de tatăl acesteia, incluse la Addenda.
Cele mai multe scrieri din prima parte a cărţii în discuţie sunt la nivelul unor simple compuneri şcolăreşti. Bunăoară, Ambulanţe în noapte are patru secvenţe, fără vreo legătură între ele, fără mesaj: „Ambulanţe strigă în noapte, / aerul se sparge/ de ziduri, / de geamuri, / de negrul de sus…// Cineva vorbeşte la un mobil, / fericit…/ Vorbeşte şi râde…// Mă uit în jur…/ Disperarea s-a furişat/ de lângă mine…//Fiară bolnavă/ îşi linge rana/ în vreo peşteră.” (p. 11). Sunt, mai curând, vorbe înşirate ca la orice program de ştiri. Aşa se întâmplă şi în Programul de ştiri, unde avem de-a face cu o adevărată avalanşă de enunţuri cu impact negativ, fără vreun fior liric: S-a revărsat Prutul, / s-a revărsat Siretul, / s-a revărsat Someşul, / s-au revărsat Târnavele…/Turiştii au rămas la Putna, / căci podul s-a rupt/ şi autorităţile îl repară, / dar e nevoie de timp…/ Lângă Cernavodă/ s-a găsit pe câmp/ cadavrul îngropat/ al unui copil/ de trei ani…/ Plugul a dat afară/ hăinuţele/ şi o bucată de scalp…” (p. 24). Dincolo de imaginea macabră, în maniera Ştirilor de la ora 5, în finalul fragmentului avem de-a face cu două propoziţii dezvoltate aşezate – în cel mai fericit caz – ca poem tipografic. Cum poate autoarea să creadă că o asemenea înşiruire de „ştiri” poate fi socotită drept poezie?! Nu mai suntem în „epoca” experimentalismului de tip avangardist!
Nici când încearcă să refacă atmosfera bacoviană, autoarea nu reuşeşte mare lucru: „În noaptea ce vine/ cu păsări grele/ deasupra oraşului –/ dor de Bacovia, / stingherul poet/ din zarea Bacăului. // (…) Şi parcă eşti acolo, / în urbea cu fanfară/ militară, / cu miros de fum, / cu ziduri ce stau/ în dărâmare…” (p. 7). Ultima strofă citată e salvată de banalitate prin prezenţa unui martor ocular. Precizăm că „prezenţa” pronumelui tu (dedusă din desinenţa verbului a fi, la persoana a II-a singular) trimite la acel tu impersonal, despre care vorbeşte Valeria Guţu-Romalo în cursul său de Gramatică a limbii române. În alt loc – Bacoviană – 2 (p. 29), se încearcă refacerea atmosferei bacoviene, prin tematică şi motive literare specifice autorului poeziei Plumb, însă autoarea, chiar dacă e profesoară de română, nu are minime cunoştinţe de prozodie: „Amurg de ianuarie, sumbru, defunct, / cu cer de bitum peste oameni de lut, / schelete de crengi în schelete de arbori, / tragice păsări căzute prin parcuri. // Un câine rănit la o cruce de străzi, / tremurând în picioare în aer tăios, / din pieptul lânos se prelinge un sânge/ ce îngheaţă în balta de jos.”
Singura creaţie care iese din „tiparul” anost al platitudinilor, despre care autoarea pretinde a fi chipurile „poeme mature”, este Îndrăgostiţi printre valuri. Aici, incipit-ul aminteşte de poezia Evocare a lui Nichita Stănescu, în care se exprimă ideea frumosului indicibil feminin – sintagmă ce aparţine Ştefaniei Mincu, referitoare la această poezie stănesciană, ce apare în cartea Nichita Stănescu între poesis şi poeion, p. 234 – („Ea era frumoasă ca umbra unei idei”): „Ea – indicibil zâmbet, / armonie şi vis/ sub clarul de lună…/ Cu negrele-i plete răsfirate/ pe valuri, / e însăşi iubirea netezind/ cearcănul vieţii.” (p. 35). Prezentarea partenerului este făcută cu ironie, în stilul inconfundabil al lui Marin Sorescu, din volumul Ecuatorul şi polii: „El – doar un profil/ între umărul/ şi urechea ei…/ La o privire grăbită, / pare o şuviţă a ei, / bărbatul fiind doar/ o funcţie a iubirii,,,” (p. 35).
Mult mai elaborate sunt creaţiile tatălui, pe care – spuneam – autoarea le inserează la Addenda. Spre exemplu, Rugă de noapte are incipit-ul despre o frumoasă poveste de dragoste, cu vădite elemente fabuloase, pentru ca finalul să dezvăluie, pe plan oniric, ideea inhabitării sacrului în profan: „Pornirăm într-o toamnă molcomă şi senină/ împresuraţi de farmec sub cerul fără nori, / spre un liman al nostru, de aur şi lumină, / cum ne-am dorit, iubito, în vise deseori. // (…) Dar ruga pe-ntuneric, de după miezul nopţii! / Ai vrea să fii în taină cu Maica Preacurată! / (…) Eu n-am ştiut, iubito, de ruga cea de noapte! / Dar gândul bun şi dureros al tău m-a fost trezit/ din visul cel mai rău. Şi te-am văzut prin geana de lumină/ ce tremurând venea de sus, din luna plină.” (p. 56).
Din cele arătate până aici, putem spune că titlul acestei cărţi nu se justifică: de fapt, avem de-a face cu poeme imature!
Sub aspect structural, cartea are două părţi: 1. 37 de creaţii semnate 3 de autoare; 2. alte 7 creaţii semnate de tatăl acesteia, incluse la Addenda.
Cele mai multe scrieri din prima parte a cărţii în discuţie sunt la nivelul unor simple compuneri şcolăreşti. Bunăoară, Ambulanţe în noapte are patru secvenţe, fără vreo legătură între ele, fără mesaj: „Ambulanţe strigă în noapte, / aerul se sparge/ de ziduri, / de geamuri, / de negrul de sus…// Cineva vorbeşte la un mobil, / fericit…/ Vorbeşte şi râde…// Mă uit în jur…/ Disperarea s-a furişat/ de lângă mine…//Fiară bolnavă/ îşi linge rana/ în vreo peşteră.” (p. 11). Sunt, mai curând, vorbe înşirate ca la orice program de ştiri. Aşa se întâmplă şi în Programul de ştiri, unde avem de-a face cu o adevărată avalanşă de enunţuri cu impact negativ, fără vreun fior liric: S-a revărsat Prutul, / s-a revărsat Siretul, / s-a revărsat Someşul, / s-au revărsat Târnavele…/Turiştii au rămas la Putna, / căci podul s-a rupt/ şi autorităţile îl repară, / dar e nevoie de timp…/ Lângă Cernavodă/ s-a găsit pe câmp/ cadavrul îngropat/ al unui copil/ de trei ani…/ Plugul a dat afară/ hăinuţele/ şi o bucată de scalp…” (p. 24). Dincolo de imaginea macabră, în maniera Ştirilor de la ora 5, în finalul fragmentului avem de-a face cu două propoziţii dezvoltate aşezate – în cel mai fericit caz – ca poem tipografic. Cum poate autoarea să creadă că o asemenea înşiruire de „ştiri” poate fi socotită drept poezie?! Nu mai suntem în „epoca” experimentalismului de tip avangardist!
Nici când încearcă să refacă atmosfera bacoviană, autoarea nu reuşeşte mare lucru: „În noaptea ce vine/ cu păsări grele/ deasupra oraşului –/ dor de Bacovia, / stingherul poet/ din zarea Bacăului. // (…) Şi parcă eşti acolo, / în urbea cu fanfară/ militară, / cu miros de fum, / cu ziduri ce stau/ în dărâmare…” (p. 7). Ultima strofă citată e salvată de banalitate prin prezenţa unui martor ocular. Precizăm că „prezenţa” pronumelui tu (dedusă din desinenţa verbului a fi, la persoana a II-a singular) trimite la acel tu impersonal, despre care vorbeşte Valeria Guţu-Romalo în cursul său de Gramatică a limbii române. În alt loc – Bacoviană – 2 (p. 29), se încearcă refacerea atmosferei bacoviene, prin tematică şi motive literare specifice autorului poeziei Plumb, însă autoarea, chiar dacă e profesoară de română, nu are minime cunoştinţe de prozodie: „Amurg de ianuarie, sumbru, defunct, / cu cer de bitum peste oameni de lut, / schelete de crengi în schelete de arbori, / tragice păsări căzute prin parcuri. // Un câine rănit la o cruce de străzi, / tremurând în picioare în aer tăios, / din pieptul lânos se prelinge un sânge/ ce îngheaţă în balta de jos.”
Singura creaţie care iese din „tiparul” anost al platitudinilor, despre care autoarea pretinde a fi chipurile „poeme mature”, este Îndrăgostiţi printre valuri. Aici, incipit-ul aminteşte de poezia Evocare a lui Nichita Stănescu, în care se exprimă ideea frumosului indicibil feminin – sintagmă ce aparţine Ştefaniei Mincu, referitoare la această poezie stănesciană, ce apare în cartea Nichita Stănescu între poesis şi poeion, p. 234 – („Ea era frumoasă ca umbra unei idei”): „Ea – indicibil zâmbet, / armonie şi vis/ sub clarul de lună…/ Cu negrele-i plete răsfirate/ pe valuri, / e însăşi iubirea netezind/ cearcănul vieţii.” (p. 35). Prezentarea partenerului este făcută cu ironie, în stilul inconfundabil al lui Marin Sorescu, din volumul Ecuatorul şi polii: „El – doar un profil/ între umărul/ şi urechea ei…/ La o privire grăbită, / pare o şuviţă a ei, / bărbatul fiind doar/ o funcţie a iubirii,,,” (p. 35).
Mult mai elaborate sunt creaţiile tatălui, pe care – spuneam – autoarea le inserează la Addenda. Spre exemplu, Rugă de noapte are incipit-ul despre o frumoasă poveste de dragoste, cu vădite elemente fabuloase, pentru ca finalul să dezvăluie, pe plan oniric, ideea inhabitării sacrului în profan: „Pornirăm într-o toamnă molcomă şi senină/ împresuraţi de farmec sub cerul fără nori, / spre un liman al nostru, de aur şi lumină, / cum ne-am dorit, iubito, în vise deseori. // (…) Dar ruga pe-ntuneric, de după miezul nopţii! / Ai vrea să fii în taină cu Maica Preacurată! / (…) Eu n-am ştiut, iubito, de ruga cea de noapte! / Dar gândul bun şi dureros al tău m-a fost trezit/ din visul cel mai rău. Şi te-am văzut prin geana de lumină/ ce tremurând venea de sus, din luna plină.” (p. 56).
Din cele arătate până aici, putem spune că titlul acestei cărţi nu se justifică: de fapt, avem de-a face cu poeme imature!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu