2013 Mircea Eliade, scriitor al religiilor, scriitor de fictiune, filozof, profesor la Universitatea din Chicago

S-a nascut pe 13 martie 1907, in Bucuresti, originar din Romania, naturalizat cetatean american in 1966, a fost scriitor, filozof si istoric al religiilor, profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei Sewell L. Avery din 1962, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume stiintifice, opere literare si eseuri filozofice traduse in 18 limbi si a circa 1200 de articole si recenzii cu o tematica extrem de variata, foarte bine documentate.
Mircea Eliade – o serioasa formatie filozofica inca din Romania. Dupa o pubertate dificila de intens studiu solitar, incepand din 1925 adolescentul este aproape unanim recunoscut ca “sef al generatiei” sale. Inca de la varsta de 14 ani, incepuse sa scrie articole de entomologie, care tradeaza o surprinzatoare imaginatie, ceva mai tarziu, primele romane.
Romanul “Gaudeamus”, terminat in 1928, partea a doua din “Romanul adolescentului miop”, cuprinde informatii autobiografice interesante despre prima intalnire cu viitorul lui profesor de logica si metafizica, Nae Ionescu care avea sa aiba o influenta decisiva asupra carierei sale. Dotat cu o vointa de neclintit si cu un har al curiozitatii care nu-l va parasi intreaga viata, viitorul scriitor poseda in plus si o putere de munca iesita din comun. Se intereseaza de tot si de toate  chimie, entomologie, alchimie, orientalistica, istorie, religie – gasind in acelasi timp si ragazul de a putea interpreta la pian piese dificile din Beethoven, Brahms, Debussy sau Rahmaninov. Cat priveste originalitatea spiritului sau, ea s-a manifestat de timpuriu in ipostaza unui nonconformism incurabil, asa cum ne marturiseste in volumul “Amintiri”: “Ghicisem deja ceea ce s-a dovedit mai tarziu a fi o caracteristica a temperamentului meu; imi era imposibil sa invat ceva la comanda, asa cum invata toata lumea“.
Devine celebru la varsta de 26 ani, publicand romanul “Maitreyi”. Va marturisi mai tarziu ca aceasta celebritate timpurie l-a ferit de riscurile si cabotinismul ascensiunilor sociale.  In destinul lui se contureaza cateva sanse si ciudatenii. Aflandu-se in biblioteca Institutului de Studii Orientale din Roma, condus de marele orientalist Giuseppe Tucci, Eliade descopera adresa maharajahului Manindra Chandra Nandy de Kassimbazar, cel care ii va oferi o bursa de studii in India. Porneste spre India la varsta de 21 de ani. O alta sansa este intalnirea cu profesorul Dasgupta la Adyar si cu Swami Shivananda  la Rishikesh, in manastirile din Himalaya. Fascinat de tentatia universalismului lui G. Papini, Eliade devine el insusi un uomo universale.
Despre el, Emil Cioran va afirma nu fara oarecare malitiozitate: ”Enfinune existence acomplie!”. Ceea ce impresioneaza in destinul lui Eliade este faptul ca el a dorit si mai ales a reusit sa cunoasca marile personalitati culturale mondiale ale vremii sale: G.Dumezil, Roger Caillois, G.Papini, G.Tucci, Pettazzoni, Jung, Sholem, Louis Massignon, H.Corbin etc. Prilejul acestor intalniri l-a constituit, printre altele, si marea sansa a colocviilor de la Ascona, patronate de Olga F. Kapteyn.
Viata marelui savant e un fel de “proba a labirintului”, in care trecerea unor praguri intiatice pare sa fi fost marcata de pierderea periodica a unor carti sau lucrari: note, manuscrise, caiete, coresponden?e, carti importante si dragi sunt pierdute la Bucuresti, Londra, arse din greseala la Paris sau aprinse de incendiul bibliotecii din Chicago. Eliade chiar marturisand lui I.P.Culianu: ”Lumea este un camuflaj. E plina de semne pe care trebuie sa le descifrezi cu rabdarea unui ghicitor in pietre“.
In ceea ce priveste momentul concret istoric in care s-a format si dezvoltat personalitatea lui Mircea Eliade, unde insusi autorul marturiseste in ultima sa carte memorialistica – ”Memoire, II, 1937-1960”: “Am facut parte din generatia cea mai norocoasa pe care a cunoscut-o pana acum Romania. Nici inainte, nici dupa, Romania nu a beneficiat de libertatea, abundenta si disponibilitatea de care ne-am bucurat noi cei ce am scris intre 1925-1940 (…). Cand am inceput sa scriem, spre 1925, nici un <ideal national> nu ne solicita in imediat. Am fost primii romani care s-au putut consacra unui alt obiectiv decat istoria nationala (…). Am profitat de o libertate care a fost castigata cu pretul varsarilor de sange si a numeroase renuntari si ma intreb daca am fost intotdeauna constienti de imensele sacrificii ale inaintasilor, pentru ca noi sa putem merge in India sau Statele Unite, pentru ca sa putem dizerta asupra lui Freud sau Gade la Fundatia Carol”. Si mai departe adauga:”…noi am cunoscut singurul miracol posibil in istoria politica <neutralismul> sau, mai exact, liberul dialog intre persoane cu opinii politice divergente“.
A profita din plin a insemnat pentru Eliade o activitate culturala neintrerupta, aproape frenetica, o existenta in perpetua efervescenta spirituala si o putere de munca de neinvins.
In volumul “Amintiri, I”, noteaza: “ Traiam o perioada de euforie. Invatasem englezeste ca sa-l pot citi pe Frazer, cumparam tot mai multe carti de istoria religiilor si orintalism, instalasem o noua biblioteca in mansarda. Adunasem peste o mie de volume, pe care le tineam pe unde puteam – pe podea, pe sub pat, peste ladita cu manuscrise“.
In 1925, Eliade era student la Facultatea de Litere si Filozofie. In acelasi volum de “Amintiri”, el nota: “Continuam sa dorm patru ore, cel mult cinci ore pe noapte“.  Aceasta extraordinara putere de munca si capacitatea de concentrare si-o va pastra intreaga viata. Multi ani mai tarziu lucrand la “Samanism”, se confesa: “Scriu cate 10-12 ore pe zi“.
Aceasta somatie a timpului si a istoriei l-a obsedat intreaga viata pe Eliade. Dorinta si nevoia de a se sustrage si scapa de sub “teroarea istoriei”, l-au condus spre decisiva intalnire cu destinul – confruntarea dintre om si sacru. Asa s-au nascut numeoase din cartile sale celebre: Sacru si profan; Imagini si simboluri; Mituri, visuri si msitere; Mitul eternei reintoarceri.

Prof. Alina Vance