Colacul fetelor…
La poalele Munţilor Codrului din tara Silvaniei, sătenii au obiceiul să spună despre o fată bătrână: “Mulţi colaci a dat, săraca, în zadar”. Despre o fată măritată prea tânără, se spune: “A dat doi, trei colaci si gata”. Iar soţia dezamăgită zice soţului: “Mi-ai mâncat colacii şi viaţa”. Toate zicalele acestea şi altele multe, vin dela străvechiul obicei de Crăciun: Colacul fetelor, care se practică şi acum cu sfinţenie în acele părţi.
Fetele de măritat, precum şi acele care au terminat şcoala primară şi vor să intre în danţ (hora satului) după Crăciun – în câşlegi – se pregătesc să primească feciorii în seara de Ajun. In acest scop, fiecare se îngrijeşte de 6-12 sticle de ţuică îndulcită sau vin, prăjituri, mere şi vestitul colac. Colacul este frământat cu lapte dulce, din cea mai fină făină şi e împodobit cu fel de fel de păsărele şi floricele modelate cu măestrie de către fata casei, din cocă de grâu, apoi pus cu gălbenuş de ou şi pus la cuptor să se coacă.
Colacul
se face în fiecare familie în cea mai mare taină, fiindcă fetele vecine
îsi pun adevăraţi spioni ca să afle cum şi cât de mare este colacul
rivalei. Din cauza acestei emulaţii, cele mai multe cuptoare din sat, se
strică de Crăciun. Colacii fiind extrem de mari, după ce se coc nu pot
fi scoşi din cuptoare şi gurile cuptoarelor trebuiesc astfel dărâmate.
Intrucât toate familiile se aşteaptă la acest lucru, mamele iau măsuri
ca pâinea, covrigii de dat colindătorilor si colacii destinaţi casei, să
fie copţi întâi, iar colacul fetei rămâne ultimul. Intreg satul este
într’ adevărată înfrigurare, căci nimeni nu ştie din care parte vor
începe şi care fecior va fi preferatul fetei cutare sau cutare. Satul
îşi are problemele lui, care în foarte mare măsură urmează să se deslege
cu ocazia colacului… Căci nu degeaba se spune adesea: “Vom vedea la
colac…”Ceata de flăcăi din care fac parte numai feciorii care joacă la danţ, merg cântând colinzi specifice obiceiului şi intră, cu capetele descoperite, în casa cu fată mare. Când s’a terminat colindul de intrare, toţi flăcăii urează căsenilor: Bună seara de Crăciun! Gazda casei răspunde: Vă mulţumim de cinstea ce ne faceţi casei noastre! Apoi starostele cetei spune o lungă şi frumoasă poveste în versuri, în care se vorbeste de o zână pe care o caută si n’o găăsesc, dar o vor cunoaste după colacul pe care numai ea ştie să-l pregătească aşa de frumos şi de gustos. Fata desveleşte atunci colacul aşezat pe masă şi-i oferă iubitului ei, să-l împartă. E un moment foarte însemnat în viaţa unei fete, căci ea trebue să arate lumii întregi care este feciorul preferat şi aci nu se mai admite niciun compromis. Mai ales că nu se admite ca vreo fată să dea colacul unei rude, sau unui prieten cu care nu poate fi vorba să încheie căsătorie. Pentru darea colacului se fac consilii familiare cu luni înainte. In ordinea de preferinţă, fata dă la alţi 10 sau 12 flăcăi, câte-o sticlă cu rachiu sau vin. Colacul este împărţit în bucăţele mici, la toţi cei din casă, ca să-l guste; apoi beau cu toţii şi câte puţin rachiu, urându-şi sărbători fericite şi împlinirea tuturor gândurilor…
Nu e obiceiul să se duşmănească feciorii satului între ei, dar se nasc totuşi rivalităţi, decepţii şi supărări de pe urma colacului, aşa că la horă încep chiuiturile cu mult tâlc, imediat după Crăciun. Flăcăul care tot timpul postului a străjuit furca unei fete şi vede că aceasta a dat colacul altuia, care e mai bogat şi mai frumos, se răzbună la joc, descriind toate defectele fetei şi a familiei ei, prin chiuituri. La încheierea căsătoriilor se ţine seamă de colac şi de multe ori, numai colacul e pricina că se face sau nu se face o nuntă în sat.
Oare în anul acesta cum vor sărbători codrenii obiceiul colacului?…
Vasile Huţiu
Ziarul “Cuvântul“, Serie Nouă, Anul XVII, Nr. 73, Miercuri 25 Decembrie 1940
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu