Scriitorul
rus Leonid Andreev, celebrul lider al mişcării expresioniste în
literatura rusă, ne-a lăsat o nuvelă intitulată “La fereastră”.
Personajul acesteia împărtăşeşte cititorului impresiile sale, privind
viaţa de la fereastra casei sale. Asemenea lui Andreev, Petru Lascău
remarcă în cartea sa “Memoriile lui Eutih”, aspecte inedite ale
existenţei pe care le-a observat de la fereastra bisericii sale. Volumul
ce îi poartă semnătura ne invită să privim lucrurile dintr-o
perspectivă provocatoare, autorul dovedindu-se a fi un excelent
povestitor.
Eternii farisei
Cu
un talent deosebit în a discerne perspectiva unui tânăr aflat într-o
comunitate creştină, Petru Lascău ne propune o viziune cu totul nouă:
„M-am hotărât să-mi scriu memoriile. Aşa se obişnuieşte acum. Vedeţi,
oamenii ascultă la apostoli, predicatori, preoţi, evanghelişti şi ei nu
sunt prea gata să te bage în seamă pe tine, unul dintre iubiţii
ascultători.”
Identificându-se
cu personajul Eutih, autorul de fapt, realizează o satiră foarte
reuşită la adresa „eternilor farisei”. „Portretele acestea de farisei
s-au născut dintr-o serie de plachete satirice pe care le-am publicat în
revista Exodus şi în alte publicaţii. Ele s-au înmulţit de-a lungul
anilor, pe măsură ce m-am ciocnit de un alt tip de fariseu. Portretele
formează doar o mică expoziţie dintr-o galerie mai mare de farisei ai
zilelor noastre. Ele au fost zugrăvite mai degrabă ca lucrările unui
pictor amator decât de penelul artistului profesionist. Am adăugat,
pentru a mai îndulci puţin amarul rândurilor mele, câteva caricaturi
inspirate de viaţa bisericească.”
24 de tipuri de farisei
Dar
de ce tocmai fariseii devin ţinta unor ironii fine, dar pătrunzătoare?
Pentru că se pare că fariseii n-au dispărut odată cu trecerea timpului,
ci dimpotrivă, ca orice lucru firesc, s-au diversificat şi s-au adaptat
atât de bine la cultura creştină. „Am scris această carte cu scopul
precis de a-i supăra pe farisei. Regăsindu-şi chipul în aceste rânduri,
ei pot continua nepăsători stilul lor de viaţă sau se pot ridica
împotriva celui care i-a desconspirat sau pot decide să se schimbe.”
Cu
o vioiciune a stilului ce este rezultatul unei experienţe îndelungate
în ale scrisului, Petru Lascău identifică nici mai mult nici mai puţin
de 24 de tipuri de farisei. Cu siguranţă că lista nu este exhaustivă,
însă în orice caz, multe persoane religioase se vor regăsi în cel puţin
una, ca să nu spunem mai multe categorii de farisei. Nomenclatorul de
denumiri al acestor genuri de fariseism îmbracă forme deosebit de hazlii
sau ironice, dar fiind de fiecare dată, la obiect. Dintre denumirile
alcătuite de autor cu privire la tipologia fariseilor de pretutindeni,
se remarcă următoarele: amărâtul-vesel, bun-de-gură, fosila vie,
fratele-beton, hopa-Mitică, Morbus Sabaticus, sfântocul, nomadul,
secătura batjocoritoare, smeritul-îngâmfat, etc.
„În căutare de apreciere şi aplauze”
Fără
a discrimina alte categorii de farisei, cele 24 de tipologii amintite
reuşesc să surprindă fenomenul „dublei personalităţi”, specific
oamenilor ce se pretind a fi spirituali. „Isus Hristos era deranjat
profund de discrepanţa dintre viaţa particulară şi cea publică a
cărturarilor şi fariseilor. Aceşti oameni ajunseseră experţi în a
stoarce bani pe pietatea lor şi mai ales, de la văduvele sărace şi
femeile slabe de înger, care se lăsau impresionate de pioşenia feţelor
lor sacerdotale. Rugăciunile lor lungi, de ochii lumii, nu erau
planificate să ajungă la Dumnezeu, ci la urechea celor ce-i ascultau.
Erau rugăciuni orizontale, cu scopul de câştig financiar, în căutare de
apreciere şi aplauze.”
Fariseul de azi
Fariseului
din secolul XXI, la fel ca şi celui din vremea când Mântuitorul Se afla
printre oameni, îi lipseşte credinţa. Sau mai bine-zis, credinţa pe
care o are este una formală. Iată de ce, „fariseul ne îndeamnă să ne
rugăm pentru familia care trece prin mari încercări, odată cu boala
celui iubit. Să ne rugăm, zice el, pentru doctorii care-l tratează,
pentru dibăcia mâinii chirurgului care operează, pentru credinţa omului
aflat în criză. Dar nu îndrăzneşte să se roage pentru vindecare. Dacă
omul nu se vindecă? Cum rămâne cu prestigiul lui de fariseu?”
Prestigiul
de fariseu înseamnă printre altele, şi cât mai multe semne exterioare
ale semereniei spirituale, dreptul de a-i judeca pe alţii – cum ar fi de
exemplu, vameşul – mândria, inversarea valorilor, dar şi preamărirea
trecutului. Fariseul nu găseşte nimic bun în prezent, însă elogiază
trecutul şi pe înaintaşi pentru că se consideră el însuşi a fi un
apărător al identităţii religioase. Fariseul vrea să pară
fundamentalist, dar nu este. „Fariseul de azi deci, aduce prinosul
vorbelor sale de apreciere iluştrilor oameni ai istoriei. Pentru el,
toţi sfinţii au trăit în trecut. Şi ce mari au fost aceşti sfinţi ai
trecutului! Şi vai, cât de pigmei sunt cei de azi! Ce epigoni mai suntem
cu toţii!”
Copiii fariseului
Şi
pentru că tot ceea ce se naşte din pisică şoarece mănâncă, urmaşii
fariseului, nu neaparăt copiii săi naturali (care s-ar putea să nu mai
aibă niciun fel de preocupare religioasă), ci mai ales cei spirituali,
îi vor călca pe urme. Chiar dacă noua generaţie de farisei se pretinde a
avea vederi largi, a aprecia noul şi a fi promotorii săi, este clar că
istoria urmează să se repete şi că încă o dată, copiii vor face la fel
ca părinţii.
„Există
o singură mângâiere (dacă aceasta contează). Copiii fariseului ne vor
constui mormintele şi ne vor lăuda cărţile scrise de noi şi afurisite de
tatăl lor. Vor aprecia inovaţiile şi curajul nostru de a sparge
tiparele verificate. Bineînţeles, vor declara că ei n-ar fi făcut ceea
ce a făcut tatăl lor. Dovedind, cu aceasta, că nu sunt decât copiii
lui.”
După chipul şi asemănarea lor
Prin
urmare, „Memoriile lui Eutih” nu redă altceva decât percepţia pe care
în principal tânăra generaţie o are asupra „eternilor farisei”, care sub
o formă sau alta prescriu reguli cu privire la ce se poate face sau nu
în biserică. Din nefericire, fariseismul, zugrăvit în multiplele lui
faţete de către Petru Lascău, reprezintă principala cauză pentru care
tinerii aleg la vârsta maturităţii să părăsească locul în care reguli
absurde ajung să sufoce adevărata spiritualitate creştină. Fariseii dau
indicaţii ce sunt croite după chipul şi asemănarea lor. Acestea nu au
legătură cu Biblia şi cu învăţătura sfântă. Însă pentru o minte tânără
este deosebit de greu să facă diferenţă între cele două.
Iată
de ce,, „Memoriile lui Eutih” pot fi însemnările unui tânăr care a ales
să părăsească biserica din cauza celor pretinşi „sfinţi”, dar pot fi şi
impresiile celui a cărui opţiune rămâne biserica lui Dumnezeu, însă
fiind decis să nu urmeze falsul exemplu ce îi este oferit. Prin urmare,
„Memoriile lui Eutih” deşi au o formă satirică, expun un adevăr ce
trebuie să ne impresioneze şi să ne determine să lepădăm orice formă de
fariseism din vieţile noastre. Cu alte cuvinte, fariseismul trebuie să
devină un lucru trecut, depăşit, mai bine zis, abandonat pe deplin.
Octavian D. Curpaş, Phoenix, Arizona
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu